borcanul cu melancolie?

"Trebuie să cobori jos de tot, ca să ai de unde urca din nou"

poporul român e plin de vorbe înţelepte... " în viaţă există suişuri şi coborâşuri"
ultimul an a fost... o nebunie.
da, m-a părăsit. da, mi-a fugit pămîntul de sub picioare. da, nu mai aveam nici un reper.
dar... speram că voi trece mult mai repede peste. să-l uit era cea mai arzătoare dorinţă. şi ce am făcut? m-am aruncat cu capul înainte. şi ce a ieşit? o durere de cap, o mare mahmureală sentimentală. m-am agăţat de nişte fantome.
partea tristă e, că sunt sigură că daca aş putea da timpul înapoi (ce clişeu!!!!!!!), aş acţiona exact la fel.
da, sunt pe fundul borcanului, dar trebuie să-mi adun toate forţele, să mă împing cu picioarele în sus. pentru că acum am ceva solid sub picioare. acum ştiu că .. i have to move on. numai că de data asta o voi face cu paşi mici. nimeni nu mă obligă să mă arunc cu capul înainte, şi să fac compromisuri.
just picture this: sunt pe fundul oceanului, undeva, în marea caraibelor. simt nisipul fin sub picioare, apa e foarte rece, e întuneric. ridic ochii în sus - se zice că în apă îţi pierzi simţurile - nu mai ştii care-i susul, care-i josul, totuşi ştiu foarte bine care-i susul - se vede lumina soarelui. îmi adun toate forţele, şi mă împing în sus. încep să înot calm, şi admir viaţa din jurul meu. ştiu că voi ajunge sus, dar nu mă grăbesc - m-aş putea intoxica cu oxigen. şi de ce m-aş grăbi? am tot timpul din lume. de data asta vreau să fiu fericită, fără compromisuri.
nu mi-e frică că voi ajunge ursuză, singură, pentru că eu nu sunt aşa, doar că de data asta trebuie să am grijă şi s-o iau mai uşor.
"ce-i al meu, e pus deoparte" şi... mă aşteaptă
(şi deja mă simt mult mai bine)