Frica cu F MARE

adevărul e că mi-e foarte frică.
nu sunt în apele mele.. poate nu vreau să fiu.. poate îmi place să mă complac în această stare.
nu știu.
am obosit să mă port drăguț, să fiu pe placul tuturor, să ajut pe toată lumea, să zic la tot DA.
e oare chiar atât de grav? de rău? de blamat?
și.. deja am început să-mi iau șuturi în fund. adică dacă nu sunt la înălțime, lumea îmi reproșează. în loc să se întrebe ce-i cu mine, dacă sunt ok, dacă nu am nevoie de ajutor?
nu, nu sunt ok. fug de (la) petreceri. nu răspund la telefon. nu sunt ok. nu vreau să ies din casă. nu sunt ok. am nevoie de prieteni, de prieteni adevărați, cărora chiar să le pese. care să nu stea cu mine pentru ce pot eu face pentru ei. să nu stea cu mine pentru că-i ajut cu chestii. nu mai vreau, nu mai pot să-mi ”cumpăr” prietenii prin servicii, favoruri. să fac lucruri pentru ei gândindu-mă că în acest mod le voi câștiga fidelitatea - am făcut atâtea pentru ei, trebuie să mă ajute și ei pe mine.
nu mai pot.
asta e o minciună.
am nevoie de Nuga, Bog, Elena, vară-mea. de oameni care să-mi dea sfaturi, pentru că mă cunosc de mult, și știu cum simt, cum sunt, ce am nevoie.
nu am nevoie de colegele de la facultate, care mă târăsc după ele numai ca să nu fie singure, numai ca să aibe cui povesti ce li s-a mai întâmplat. pentru că nu-mi pasă. chiar nu-mi pasă de ele.
lumea mea s-a zdruncinat. se zdruncină. am nevoie de stabilitate. de oameni care să fie pentru mine chiar și atunci când greșesc. care să nu-mi reproșeze prima neatenție. chiar nu am ignorat-o pe flori când am făcut abonamentele la bazin. chiar nu a fost cu răutate. doar că nu era pe lista mea de priorități. nu avea de ce să fie. nu e prietena mea, e doar o cunoștință. și asta mi-a arătat-o la Copenhaga unde s-a purtat oribil fără motiv. nu le-am obligat să vină cu mine, puteam foarte bine să merg singură. i do all these things by myself. dar după aceea vin și ”oftează”, ”tânjesc” și ele. mi-am dorit să mă simt bine la Copenhaga.. și nu a fost decât un mare căcat. a fost tot timpul morocănoasă, nervoasă, ca un copil mic. și acuma chiar nu-mi mai pasă.. dar să-mi reproșeze cum a făcut-o, și să mă amenințe că nu mai vrea să aibă nimic de a face cu mine doar pentru că nu i-am zis și ei de abonament.. mulțumesc frumos, ce pot să zic? dacă la asta se rezumă prietenia noastră.. atunci chiar nu mai contează pentru mine.
m-am săturat să mă care adina după ea prin cluburi. m-am săturat să se îmbete și să danseze cu capul în pământ. m-am săturat să-i placă tipi ok, dar să nu se dea la ei, doar să danseze pe lg ei, trăgându-ma după ea, și ei să ajungă să se uite la mine, pentru că eu mă uit în sus și zâmbesc, iar ea stă cu nasul în pământ. m-am săturat să încerce să mă combine.
da, îmi doresc să fiu cu cineva, doar că nu știu dacă sunt pregătită..
adică îmi doresc să fiu pregătită, dar mi-e frică.
mi-e frică să nu mă rănească. pentru că nu știu ce vor. doar se joacă... nu vreau să se joace cu inima mea.
aș vrea să am încredere.. dar încrederea se câștigă.. și din păcate, ce am văzut până acuma sunt doar niște băieței care nu știu ce vor, și se joacă. se jpacă și își testează puterile de vrăjitori. foarte drăguț, dar vă rog nu pe mine. nu sunt în stare să mai primesc șuturi în fund.
mai bine singură, decât singură în doi.

adio vrăjitorul meu frumos - the puppet master. you've played enough with my soul, it's time you show me some mercy. but i guess you already did, i'm just too naive to think i'm still in your thoughts

borcanul cu melancolie?

"Trebuie să cobori jos de tot, ca să ai de unde urca din nou"

poporul român e plin de vorbe înţelepte... " în viaţă există suişuri şi coborâşuri"
ultimul an a fost... o nebunie.
da, m-a părăsit. da, mi-a fugit pămîntul de sub picioare. da, nu mai aveam nici un reper.
dar... speram că voi trece mult mai repede peste. să-l uit era cea mai arzătoare dorinţă. şi ce am făcut? m-am aruncat cu capul înainte. şi ce a ieşit? o durere de cap, o mare mahmureală sentimentală. m-am agăţat de nişte fantome.
partea tristă e, că sunt sigură că daca aş putea da timpul înapoi (ce clişeu!!!!!!!), aş acţiona exact la fel.
da, sunt pe fundul borcanului, dar trebuie să-mi adun toate forţele, să mă împing cu picioarele în sus. pentru că acum am ceva solid sub picioare. acum ştiu că .. i have to move on. numai că de data asta o voi face cu paşi mici. nimeni nu mă obligă să mă arunc cu capul înainte, şi să fac compromisuri.
just picture this: sunt pe fundul oceanului, undeva, în marea caraibelor. simt nisipul fin sub picioare, apa e foarte rece, e întuneric. ridic ochii în sus - se zice că în apă îţi pierzi simţurile - nu mai ştii care-i susul, care-i josul, totuşi ştiu foarte bine care-i susul - se vede lumina soarelui. îmi adun toate forţele, şi mă împing în sus. încep să înot calm, şi admir viaţa din jurul meu. ştiu că voi ajunge sus, dar nu mă grăbesc - m-aş putea intoxica cu oxigen. şi de ce m-aş grăbi? am tot timpul din lume. de data asta vreau să fiu fericită, fără compromisuri.
nu mi-e frică că voi ajunge ursuză, singură, pentru că eu nu sunt aşa, doar că de data asta trebuie să am grijă şi s-o iau mai uşor.
"ce-i al meu, e pus deoparte" şi... mă aşteaptă
(şi deja mă simt mult mai bine)

viata.

din chiar aceasta clipa vreau sa incetez sa-mi fac scenarii mentale - discutii fictive intre mine si ceilalti, care mai mult ca sigur ca nu vor avea loc niciodata.
vreau sa las libertate de exprimare puterii creatoare - sunt sigura ca viitorul creat de EA va fi mult mai spectaculos decat orice imaginatie, scenariu ticluit de mintea mea. mintea mea nu e bolnava, doar ego-ul meu, disperat ca va disparea in curand, incearca prin toate mijloacele sa se salveze.

ce conteaza daca x nu-mi va scrie, nu ma va suna? tant bien! cu atat mai bine. voi avea liniste.
imi doresc numai intalniri cu oameni de la care am ce invata, cu alte cuvinte, mintea mea sa fie destul de deschisa pentru a putea trage invataturile din toate intalnirile.
AMIN

hai ca apare o raza de speranta

hmm

ok, s-a decis sa-mi zica ca se intalneste de cateva saptamani cu o tipa. dar nu a zis ca are o noua prietena. dar saraca de ea ce e, daca nu o noua prietena.
nu sunt suparata pe faptul in sine, mai devreme sau mai tarziu trebuia sa apara. ce ma deranjeaza cel mai tare e ca pana acuma am trait in minciuna. wtf, ce era atat de greu sa-mi zica ca are o noua prietena? nu mai insistam atata sa mearga la concerte, chestii cu mine - oricum n-o facea, si eu sfarseam prin a ma enerva super tare.
nu inteleg totusi ce-i in mintea lui de gaina - de ce imi tot scrie pe skype, pe mess? i-am spus deja destul de clar ca inca tin la el, si ca ma doare faptul ca imi scrie (aproape zilnic), dar atata. oricum, noi nu mai avem ce discuta unul cu celalalt. discutiile noastre pe mess se rezuma la ce mai faci? bine, la munca/scoala. si se poticnesc. pt ca nu mai avem interes unul in celalalt. atunci de ce sa ne prefacem?
it's not helping me in any way daca imi scrie in fiecare zi, not at all.
acum insa mi-am sters contu de hi5, am deletat albumele de pe facebook cu noi, l-am sters si din facebook - inclusiv block the user. blocat pe skype si permanently offline pe mess.
daca are chef sa ma sune, but i don't care about him anymore.
sorry
as vrea sa plang - asa tare de tot, si sa se termine odata. de tot
acuma imi pare rau ca i-am luat bilet de avion pt copenhaga. mai bine nu insistam, si scapam... beep de el.
oricum, nu cred ca o sa ne mai vedem ever dupa aceea

tot raul spre bine - am pus capat chestiei/situatiei aiurea cu el in care eram

primavara din nou

hihi
am revenit
hello says the devil
i think we'll have a lot of fun
sunt mai bine
cu cateva idei noi pt anul asta - ok, an anotimpistic.. :P
ce vroiam de fapt..? nimica defapt :P
salutari

primavara

toti copacii infloriti (ok, majoritatea) sunt plini de snururi de martisor

hmm azi am fost cu un fost prieten sa ma invete sa folosesc o camera foto. dar mi-e dor de ultimul fost. tare tare.
si ma enervez pe el, il sterg din toate mediile de comunicare
dupa care ma apuca dorul, nostalgia
problema mea e ca nu stiu sigur daca vreau sa trec peste
am stat destul despartita de el, ca sa nu-i mai simt dorul, sa pot trai fara el
si totusi nu vreau sa merg mai departe
cu fiecare despartire moare o parte din mine
o parte din inocenta mea
si nu vreau sa ma implic.inainte ma gandeam ca atunci cand ma implic o fac pentru totdeauna - fara sa ii dau o limita - un termen de valabilitate - relatiei
dar mai nou, ma gandesc ca ce sens are, daca tot o sa ne despartim mai devreme sau mai tarziu
de ce sa ma atasez de cineva, de ce sa simt ca suntem un "tot", ca fara el nu are nimic nici un sens, de ce sa ajung sa-mi impart toate gandurile cu cineva, daca
mai devreme sau mai tarziu tot ne vom desparti

si singurul lucru pe care mi-l doresc e sa fiu fericita
sa ma simt iubita - inconjurata de prieteni, apreciata. nu conteaza daca sunt singura sau nu, chiar nu conteaza atata timp cat sunt inconjurata de dragostea prietenilor, de atentia lor.
dar pentru ca prietenii sunt si ei oameni, care nu-ti pot oferi toata atentia lor, imi caut un singur prieten - cineva care sa ma completeze, sa-mi dea sprijinul de care am nevoie
am citit intr-o carte desteapta ca... fericirea trebuie sa fie in tine - sa fii tu implinit - sa nu cauti fericirea in celalalt pentru ca asta creeaza dependenta. daca stiam asta de mai de mult, nu ajungeam dependenta.
acuma sunt undeva la mijloc - mi-e frica sa ma rup de trecut, pentru ca trecutul e "safe" - chiar daca nu a fost intotdeauna roz - trecutul e cunoscut, nu mai poate sa ma doara.

Ring of fire

http://www.youtube.com/watch?v=2jlspMCuXuk

tot mai simti madeleine-le lui Proust